Acum doi ani viața mea a luat o alta direcție … alimentară și nu doar, pentru că în momentul în care îți schimbi obiceiurile alimentare se schimbă foarte multe.
Acum doi ani găteam ce găteam de obicei, niște piept de pui, l-am condimentat, l-am iubit și l-am aranjat frumos în tigaia cu nițică sos de soia. Așa arăta momentul în care am înteles că nu mai bag nicio bucată de carne în mine, niciodata. Să vă povestesc cum mirosea acel moment? Mirosea a farmacie. Tot citisem despre carnea injectată cu hormoni, știam cum mănâncă bietele animale, am primit și recomandări din partea anumitor doctori să o las mai moale, însă nimic nu mă convingea. M-a convins acel martie 2011 și acel miros pe care probabil nu îl voi uita niciodată. Să vă povestesc cum au mirosit unghiile și părul meu în următoarele două luni? Exact ca și carnea aia. Era un detox grozav, despre care am tot citit în următoarele luni și am înteles cu ce se mănâncă.
Am început să mă documentez, să experimentez și să prind la curaj, pentru că îmi plăceau schimbarile care mi se întâmplau. Tot pe atunci, în mare parte datorită prietenei mele Geta (super mamă a 3 pici, prima promotoare a slingurilor in Moldova și fondatoare a {Ou} tz*), am început să descopăr o altfel de cosmetică. Precum zice ea, am început să vrăjim prin bucătărie. La început îmi făceam loțiuni solide de corp, scruburi și măști de păr(pe care le fac în continuare, mai rar e adevărat) și alte minunății. Mai tarziu o bună parte, gen șampon/condiționer am început să le cumpăr de pe iherb. Despre iherb v-am vorbit într-un post aparte aici. Ce vă rog eu, când cumpărați, chiar și de pe iherb, uitați-va cu grijă la componență, foarte multe din chestiile care sunt acolo nu sunt ceea ce par, importante sunt igredientele.
În acest sens ne este de mare ajutor acest dicționar de ingrediente care e în italiană, dar google translate vă ajută mereu, în plus e important de știut ce e verde e safe, ce e galben e de mijloc, iar ce e roșu e de evitat.
Must-urile mele cosmetice de pe iherb sunt
- condiționerul cu ulei de jojoba (are câteva pncte galbene, dar îmi place ft mult)
- untul de cocos (pe care-l folosesc și în mancare)
- untul de shea (o bună perioada foloseam pe post de cremă )
- untul de cacao (pe care la fel, îl folosesc pentru mai multe scopuri)
- uleiul de tea tree
- alte uleiuri esențiale (portocală, anise, ylang ylang)
Mai târziu am făcut cunoștință cu fitocose, datorită Nataliei (o cititoare de a noastră și deja o bună prietenă, deocamdata virtuala, de a mea). Fitocose este un brand de cosmetică organică cu ingrediente destul de bunișoare.
Musturile mele de la fitocose sunt
Eu am o piele sensibilă și spre uscată, de aia crema cu uleiul de argan este mai mult decât potrivită pentru mine. S-ar putea pentru cineva cu pielea mai grasă să fie mult prea greoaie.
Apoi am cunoscut-o pe Alina, o moldoveancă de-a noastră stabilită în Cipru care mi-a trimis niște sampleuri de șamponele, și m-a cucerit.

Șamponelul ăsta albastru, e pentru crețoase, de al de mine și este fantastic, nu știu daca îl mai schimb vreodata. Mi-a hrănit atât de bine podoaba capilară încât am rămas extrem de surprinsă că nu mai e nevoie sa dau cu balsam peste el, ca să nu vă mai zic de rezultatul de a doua zi dimineața, si de creții mei extrem de bine definiți. Iar după spălare aveam acea senzație când e atât de curat, de-ți pare că scârție:).
Loțiunea de corp cu miros de tei, m-a fascinat, cu siguranță va fi un must pentru mine. Încă sunt la etapa de probă, dar ce am tot probat până acum de la Alina, mi-a plăcut extrem de mult. Și am probat v-o 4-5 feluri de șamponele, balsam de păr solid, un body scrub (mmm ), loțiuni de corp (cu tei și cacao, cred), praf de dinți (care face o spumă ușoară și nu e mentolată și mai spală foarte bine ) și mai urmează, pentru că Alina e foarte darnică în mostre, așa că am avut de unde alege. Și pentru că a fost atât de darnică cu mine, am hotărât să fotografiez minunățiile ei și să le împărtășesc cu voi.

Pe partea de cosmetici decorative, am descoperit cosmetica minerală, chiar daca pe ici pe colo mai folosesc și din alea convenționale. Dar despre asta în postul următor.
PS: Postul acesta nu a fost plătit de nimeni, e doar experiența mea personală și recomandările mele, din experiențele pe care le-am tot avut de-a lungul acestor ani de experiență. Sper să vă fie de folos.
NB: Dacă cineva din prieteni/colegi/amici citește acest post, vă rog, nu-mi mai dăruiți cosmetică (plină de siliconi și parabeni:) ) Prefer să mi-o aleg singură. Cred că am 5-6 cutii dăruite care stau neînceput pe raft.
UPD: Din păcate wordpress restricţionează linkurile spre iherb, daca cineva e interesat care sunt acele produse, vi le scriu in privat.
47.026859
28.841551